Peștera Tunel

0
641

După ultima noastră drumeție în zonă, când ne-am limitat la a vizita peștera Munticelu (sau Ghiocel), punctul Belvedere Piatra Glodului și peștera Tunel (intrarea din spate), am decis să ne întoarcem pentru a închide bucla circuitului și cu intrarea principală a peșterii Tunel.

Peștera Tunel sau Șura Glodului, cum este cunoscută de localnici, este situată în rezervația Cheile Șugăului – Munticelu și străpunge dintr-o parte in cealalta Cresta Glodului.

Peștera Tunel sau Șura Glodului

Puteți lasă mașina în parcarea de la intrarea în rezervație. Nu o puteți rata. Fie că veniți dinspre Bicaz (la ieșirea din localitatea Bicaz-Chei), fie dinspre Lacu Roșu (la ieșirea din Cheile Bicazului), în dreptul carierei de calcar veți vedea o poartă de lemn ce anunță intrarea în rezervație.

De aici începe urcușul către Piatra Glodului. În drumul nostru spre peșteră să nu uităm să admirăm pe partea stângă Cheile Șugăului. Atât cât pot fi vizitate. Limitare datorată lăcomiei oamenilor și nu reliefului.

Până la cabana Ecolog, de unde puteți lua cheia pentru a intra și în peștera Munticelu dacă sunteți interesați, urcușul ne este ușurat (pe o porțiune din drum) de prezența unor trepte de piatră.

Marcaj Peștera Tunel
Marcaj traseu Peștera Tunel

De la cabană traseul este marcat cu un punct galben in cerc alb.

Poteca urcă pieptiș, fiind destul de dificilă pentru o persoană fără rezistență fizică adecvată.

După un timp veți observa de la distanță intrarea principala a peșterii.

Intrare Peștera Tunel Intrare Peștera Tunel

Accesul în peșteră este îngreunat de câțiva bolovani care s-au desprins din tavan și au format o săritoare. Pentru a veni în ajutorul turiștilor au fost montate câteva elemente din metal cu rol de sprijin.

Vă recomand să aveți o coardă la voi.

În cazul în care nu vă încumetați să urcați, puteți vizita Peștera Tunel intrând pe ușa din spate 🙂 .

Pentru aceasta, când ajungeți la șa, în loc să urmați poteca la dreapta către peșteră, continuați urcușul până pe creastă. Aici cotiți spre dreapta mergând paralel cu poteca spre peșteră (cea pe care tocmai ați abandonat-o).

Pe drum veți întâlni un chioșc amplasat în punctul de belvedere de pe Piatra Glodului. După ce admirați peisajul continuați-vă traseul spre peretele stâncos (același marcaj). În maxim cinci minute veți găsi cealaltă intrare în peșteră (pe partea dreaptă a potecii).

ATENȚIE! Această intrare nu are dimensiunile celei principale. Deci aveți grijă să nu treceți pe lângă ea.

La final puteți fie să vă întoarceți la mașină pe același traseu, fie să urmați poteca ce pleacă din spatele Peșterii Tunel către Peștera Munticelu, iar de acolo în jos către mașină. Dacă alegeți această opțiune nu uitați sa cereți cheia de la cabana Ecolog.

Ne vedem pe potecă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here