Ziua a doua

0
406

Salutare,

Probabil ați crezut ieri că am uitat să vă povestesc despre „Cetatea Nouă a Romanului” (am menționat-o in articolul de ieri).  Nu, nu am uitat. Doar am amânat vizita pentru astăzi.

Prin urmare, iată-ne din nou in Gâdinți. Înainte de primărie am întâlnit un indicator care ne-a îndrumat spre „Cetatea Nouă a Romanului”. La aproximativ 3 km, lângă un tancodromului (locul unde cândva pifanii se antrenau cu tancurile), există un drum de exploatare a unei balastiere, drum care ne conduce și către cetate.

Cetate este un nume pompos si impropriu pentru ce am gasit la fața locului: o pădurice care a crescut peste ruinile cetății și … cam atât.

Neglijența statului in conservarea acestui monument istoric a dus la dispariția acestuia. Piatra fost furată și folosită în construcțiile caselor sau bisericilor din zonă. În același timp natura și-a revendicat drepturile câștigând în cele din urmă bătălia cu istoria.

Învinși și noi, pornim spre Sagna, având ca destinație finală satul Doljești unde vom vizita biserica ”Sf. Treime”.

La intrarea în satul Doljești zărim în stânga o biserica. Oricât am fi incercat noi să găsim un  indicatorul, obligatoriu pentru monumentele istorice, nu am reușit. Cine știe, voi poate veți fi mai norocoși. Un avantaj îl reprezintă faptul că strada are același nume cu biserica.

Biserica este foarte frumoasă și impunătoare, un monument arhitectural zidit din cărămidă şi lespezi mari de piatră în stil gotic oriental.

Piatra de pisanie ne povestește precum că „acest sfânt locaş s-a zidit întru cinstea Prea Sfintei Troiţe, cu cheltuiala Hatmanului Vasile Roset şi a ieromonahului Dionisie Hudici, împreună cu ajutorinţa lui Dumnezeu, pentru veşnica pomenire lor, 1764 noiembrie 24”.

Cupola bisericii stă pe o platforma zidită în forma de stea cu 32 de colțuri. Turnul clopotniță, adăugat în 1884, are o scară din lemn de stejar ce a fost zidită direct, fără ax.

Pictura catapetesmei, în stil neobizantin, este asemănătoare cu cea de la Dragomirna, și datează din sec. al XVIII-lea.

Pereţii interiori ai bisericii au fost pictaţi în anul 1928 de către pictorul Luchian din Târgu Neamţ.

În curtea bisericii se poate observa urma ștersă a Mănăstirii de la Doljești.

Ne întoarcem spre Sagna unde dorim să vizităm Biserica din lemn „Sf. Nicolae”.

Din păcate aici nu am avut de la cine sa culegem prea multe informații legate de acest monument istoric.

Tot ce vă putem spune este faptul că a fost construită in 1530 și că și-a păstrat nealterate elementele arhitecturale. Pictura este în frescă.

Mobilierul din biserică este vechi și păstrează forme sculpturale cu valoare de unicat.

Vă las în încheiere să vă delectați cu câteva imagini (până la publicarea filmulețelor 😉 ) ale acestei bijuterii, surprinse cu ocazia vizitei.

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPrima zi
Articolul următorBrașov – filmare aeriană